OK
X
aritmie 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. arythmie)
1.
lipsă
de
ritm,
neregularitate
în
succesiunea
silabelor
accentuate
ale
unui
vers.
2.
tulburare
a
ritmului
cardiac.
formă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. forme, lat. forma)
1.
înfățișare,
aspect
exterior;
contur.
2.
modul
de
existență,
de
organizare
internă,
interacțiunea
și
legăturile
reciproce
dintre
elementele
constitutive
ale
obiectului.
3.
~ele
conștiinței
sociale
=
ansambluri
distincte
de
reprezentări,
idei,
concepții
determinate
social
și
istoric,
care
alcătuiesc
conștiința
socială;
~
logică
=
structură
mintală
în
conformitate
cu
principiile
gândirii
și
având
drept
funcție
organizarea
conținutului
acesteia.
4.
stabilirea
de
maximă
capacitate
de
efort
a
organismului,
prin
antrenament;
condiție
fizică
bună;
a
fi
în
~
=
a
fi
capabil
de
randament
maxim.
5.
totalitatea
mijloacelor
prin
care
se
exprimă
conținutul
unei
opere
de
artă.
6.
fel,
chip,
mod.
7.
mod
de
organizare,
de
conducere
politică,
socială
etc.
8.
dispoziție
legală
de
procedură.
9.
viciu
de
~
=
nerespectare
a
unei
dispoziții
de
procedură
care
atrage
anularea
unui
act
sau
a
unei
hotărâri
judecătorești.
10.
aspect
pe
care
îl
ia
un
cuvânt
pentru
a
îndeplini
o
funcție
gramaticală.
11.
stare
de
agregare
a
corpurilor.
12.
tipar,
calapod,
model.
13.
(poligr.)
cutie
de
oțel
în
care
se
toarnă
literele;
zaț
al
unei
pagini.
14.
~
de
relief
=
neregularitate
a
suprafeței
Pământului,
rezultat
al
interacțiunii
agenților
geografici
interni
și
externi;
(mat.)
fiecare
dintre
expresiile
analitice
sub
care
poate
fi
pusă
aceeași
relație.
iregularitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. irrégularité, lat. irregularitas)
1.
lipsă
de
regularitate;
neregularitate.
2.
caracterul
a
ceea
ce
nu
este
conform
regulilor,
a
ceea
ce
nu
respectă
regulile.
3.
faptă,
atitudine
care
constituie
o
abatere
de
la
regulă.
4.
(antonim)
regularitate.
regularitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. régularité)
1.
însuşirea,
starea
a
ceea
ce
este
regulat.
2.
calitatea
a
ceea
ce
este
în
conformitate
cu
legea,
cu
o
regulă
sau
cu
o
ordine
fixată
dinainte.
3.
calitatea
a
ceea
ce
este
constant,
uniform;
uniformitate.
4.
caracterul
a
ceea
ce
se
întâmplă
la
intervale
regulate.
5.
simetrie;
proporție,
proporţionalitate.
6.
(antonime)
iregularitate,
neregularitate.
supletivism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. suplétivisme)
1.
(gram.)
calitatea
de
a
fi
supletiv.
2.
(morfologie
lingvistică)
calitate
specifică
a
anumitor
forme
gramaticale
de
a
completa
paradigmele
unor
cuvinte
flexibile
prin
utilizarea
mai
multor
radicali
(sau
lexeme),
în
loc
de
un
singur
radical;
aceasta
este
o
„neregularitate”,
afectând
de
obicei
un
număr
mic
de
cuvinte
de
înaltă
frecvență,
prin
faptul
că
face
imprevizibilă
flexiunea
cuvântului
în
cauză,
care,
prin
urmare,
trebuie
învățată
formă
cu
formă.