Dictionar

cinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)

1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.
 

impudenţă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)

1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.
 

impudic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impudique, lat. impudicus)

1. lipsit de pudoare; neruşinat, indecent.
 

indecent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indécent, lat. indecens)

1. care calcă sau contrazice legile decenței; care șochează.
2. care este lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic.
 

insolent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. insolent, lat. insolens)

1. (şi adv.) obraznic, impertinent; neruşinat.
 

obscen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obscene, lat. obscenus)

1. (despre gesturi, cuvinte, atitudini) neruşinat, trivial, indecent; pornografic.