Dictionar

enervație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énervation, lat. enervatio)

1. ablațiune sau secționare a unui nerv, a unui grup de nervi ori a unui ganglion nervos.
 

inervație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. innervation)

1. distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; rețeaua acestor nervi.
2. activitate fiziologică caracteristică nervilor.
 

nervație/nervațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nervation)

1. dispoziție a nervurilor unei frunze, ale unei aripi etc.
2. ansamblul acestor nervuri.
3. (tehn.) nervatură.
 

acropetal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. akropetal, lat. acropetalis)

1. (bot.) care se îndreaptă spre vârf (nervație).
2. cu dezvoltarea progresivă a primelor frunze sau flori de la bază spre vârf.
3. cu petala ascuțită.
 

-FLEBIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. phlebos „vână, nervură”)

1. „venă, nervură, nervație”.
 

nervatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nervature, it. nervatura, germ. Nervatur)

1. totalitatea nervurilor de pe suprafața unui obiect; nervație (2).
 

NEUR(O)-, NEURI-, NEVR(O)-, NEVRI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. neur/o/-, nevr/o/-, nevri-, germ. neuri, cf. gr. neuron)

1. „nerv, nervură, nervație”.
 

NEURI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. nevri-, germ. neuri, cf. gr. neuron)

1. „nerv, nervură, nervație”.
 

inervare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (inerva)

1. acțiunea de a inerva și rezultatul ei.
2. excitare a sistemului nervos.
3. formare a rețelei de nervi a unui organ, a unui țesut.
4. distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; inervație.