Dictionar

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.
 

efectual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (1. engl. effectual, 2. fr. effectual)

1. (despre ceva neînsuflețit sau abstract) capabil să producă un rezultat dorit sau intenționat; efectiv.
2. în legătură cu efectuarea; realizabil.
 

inanimat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inanimé, lat. inanimatus)

1. (și s.) neînsuflețit.
 

inert, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inerte, lat. iners)

1. nemișcat, neînsuflețit, mort.
2. moale, molâu, lipsit de vigoare.
3. (fiz.) cu inerție; referitor la inerție.
4. (chim.; despre elemente, substanțe) lipsit de reactivitate față de alte substanțe.
 

natură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. natura, fr. nature)

1. universul în totalitatea sa.
2. lumea organică și anorganică; mediu înconjurător.
3. științele ~ii = științele naturale; ~ moartă = pictură reprezentând lucruri neînsuflețite.
4. caracter, temperament; fire.
5. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi.
6. de ~ să = capabil să..., apt să...
 

prozopopee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prosopopée, lat. prospopeia)

1. figură retorică prin care autorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort.