Dictionar

Rezultate principale (Noţiune,):

Noţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. notion, lat. notio)

1. formă a cunoaşterii raţionale care denumeşte o clasă de obiecte cu însuşiri esenţiale comune.

2. cunoştinţă, idee cu caracter general asupra unui lucru.

3. (pl.) cunoştinţe, principii fundamentale ale unei discipline, ale unui domeniu etc.


Rezultate secundare (Noţiune,):

Prenoţiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prénotion)

1. noţiune preliminară.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.


Abstracţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. abstraction, lat. abstractio)

1. noţiune, idee rezultată din procesul de abstractizare.

2. abstractizare.

3. a face ~ de = a nu lua în considerare.


Acultural, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (a- + cultural)

1. care nu are noţiunea de cultură.


Amoral, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amoral)

1. care nu are noţiunea de moralitate.


Anaforic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anaphorique)

1. (despre cuvinte) care reia o noţiune, o idee deja exprimată.


Autosemantic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. autosemantisch)

1. (despre cuvinte) cu sens de noţiune.