Dictionar

nobilime

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (nobil + -ime)

1. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deține un titlu de noblețe.
 

aristocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)

1. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale.
 

druid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. druide, lat. druida)

1. preot la vechii celți, aleși pe viață de către nobilimea tribală, care au jucat un rol important în viața juridică și politică, până la cucerirea Galiei de către romani.
 

gentry

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. gentry)

1. mica nobilime din Anglia.
2. (în China feudală) moșierii și bogătașii agrari.
 

nobil, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)

1. adj. cinstit, generos, mărinimos; ales; bun, curajos.
2. metal ~ = metal prețios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în cantități mici în atmosferă.
3. distins, grațios, elegant.
4. s. m. f. persoană care face parte din nobilime.
 

nemeșug

Parte de vorbire:  s.n. (înv. și reg.)  
Etimologie: (magh. nemesség)

1. origine nobilă, rang de nobil; noblețe; totalitatea nobililor, nobilime.