Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. noblesse)
1. calitate, rang de nobil (II).
2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincţie, eleganţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baron, germ. Baron)
1. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute.
2. titlu de nobleţe între cavaler şi viconte.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. baronnet, engl. baronet)
1. titlu de nobleţe ereditar, în Anglia, superior cavalerului și inferior baronului.
2. persoană care deține acest titlu nobiliar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. conte, fr. comte)
1. (în evul mediu) conducător al unei provincii, cu funcţii administrative şi militare.
2. titlu de nobleţe, ereditar, între viconte şi marchiz, în Apus, sau între baron şi prinţ, în Rusia ţaristă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. duc, lat. dux, -cis)
1. conducător militar de trib la vechii germani.
3. titlu de nobleţe superior marchizului şi inferior prinţului.
4. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1).
Parte de vorbire: s.m. (germanism învechit)
Origine: (germ. Graf)
1. titlu de noblețe din Europa Centrală și de Est; conte, (Transilv.) grof.