agnomen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. agnomen)

1. poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite.

cognomen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cognomen)

1. al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman.
2. supranume.

epifenomen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épiphénomène)

1. (fil.) fenomen secundar a cărui prezență sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esențial.
2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta.

nomenclator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nomenclateur, lat. nomenclator)

1. carte, broșură, listă care conține nomenclatura unui domeniu.

nomenclatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

1. totalitatea termenilor folosiți sistematic într-o știință, într-o ramură a tehnicii etc.
2. listă, catalog cuprinzând termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, în special din domeniul tehnicii etc.
3. schemă de organizare a unei instituții, conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor în subordine; (prin ext.) persoanele care ocupă diferite funcții în cadrul acestei scheme.
4. (depr.) categorie privilegiată a vârfurilor politice într-un regim dictatorial.
5. (științe naturale) ~ binară = sistem de denumire a ființelor vii sau fosile printr-un nume latin sau latinizat alcătuit din două cuvinte, desemnând genul și respectiv specia; denumirea astfel obținută.
6. (bot.) ~ botanică = mulțimea sistematică de denumiri științifice date plantelor.

nomenclatură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT nomenclatura
2. FR nomenclature
3. EN nomenclature
4. DE Nomenklatur
5. RU номенклaтурa
6. HU névjegyzék, elnevezések jegyzéke

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.