abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

aberanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberație.
2. (în limbajul uzual) aberație, anomalie.

agio

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. aggio, fr., engl. agio)

1. diferență în plus pe care o poate înregistra cursul pieței al unei monede sau al unei hârtii de valoare peste valoarea nominală.

al pari

Parte de vorbire:  loc. adv. (înv.)  
Etimologie: (it. al pari, la paritate)

1. (despre un titlu financiar care se vinde sau se cumpără) la valoarea nominală; cu preț egal cu valoarea nominală; de aceeași valoare.

cupiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. bilet de bancă, cu imprimare specială, emis ca monedă cu o anumită valoare nominală.

declinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (declina)

1. acțiunea de a declina.
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleași forme de flexiune ori care folosesc aceleași mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentență = hotărâre prin care care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente.