Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. non-conformiste)
1. adj., s. m. f. (cel) care nu se conformează uzanţelor stabilite, tradiţiilor; anticonformist.
2. s. m. f. membru al unei secte religioase din ţările anglo-saxone care nu se conformează sistemului ecleziastic oficial.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fe. anticonformiste)
1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.
2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. conformiste)
1. I. care se conformează pasiv uzanţelor şi tradiţiilor stabilite.
2. care respectă strict normele, tradiția, morala curentă etc.
3. II. adept al conformismului; cel care se conformează din interes părerilor, convingerilor altora.
4. (antonime) anticonformist, contestatar, nonconformist.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. hétérodoxe)
1. I. referitor la heterodoxie; care aparține heterodoxiei.
2. califică orice opinie care se abate de la doctrina oficială, mai ales într-o biserică sau organizație sectantă.
3. II. persoană care se abate de la credința sa religioasă.
4. persoană care nu se conformează opiniilor, ideilor tradiționale sau general acceptate într-un domeniu dat; nonconformist.
6. (antonime) conformist, ortodox, tradiționalist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. hippy)
1. nume dat tinerilor care, prin modul de viaţă boem, prin ţinuta vestimentară nonconformistă şi, uneori, prin consumare de droguri şi prin promiscuitate, se opun vieţii convenţionale a societăţii.
2. epitet dat unui tânăr cu părul lung şi îmbrăcat neglijent.
Parte de vorbire: loc. s.
Origine: (fr. la nouvelle-vague, noul val)
1. denumire dată unui grup de cineaşti francezi, ale căror filme se caracterizează prin afişarea ostentativă a mesajului artistic nonconformist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. permissif)
1. care manifestă o mare toleranţă faţă de comportamentul nonconformist; îngăduitor, tolerant.