normalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. normalité)

1. caracterul a ceea ce este normal.
2. (chim.) concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale.

anormalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anormal + - itate, fr. anormalité)

1. faptul, însușirea de a fi anormal; starea sau natura a ceea ce este anormal; anomalie.
2. (prin ext.) situație în care nimic nu se prezintă sau se întâmplă conform normelor știute.
3. (antonim) normalitate.

paranormalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (paranormal + -itate)

1. faptul de a fi la marginea normalului.

aberativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberratif)

1. care ține de aberație.
2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

anormalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anormal + - itate, fr. anormalité)

1. faptul, însușirea de a fi anormal; starea sau natura a ceea ce este anormal; anomalie.
2. (prin ext.) situație în care nimic nu se prezintă sau se întâmplă conform normelor știute.
3. (antonim) normalitate.

extraordinaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. straordinarietà)

1. faptul de a fi extraordinar; singularitate, excepționalitate.
2. (antonime) normalitate, banalitate.

anomomerie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. anomomeria)

1. (bot.) anormalitate a numărului membrilor unui verticil floral.