normativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. normatif, rus. normativ)

1. adj. care are putere de normă.
2. care hotărăște, stabilește reguli.
3. s. n. ansamblu de date, prescripții cu caracter de normă.

normativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. normativisme)

1. purism dogmatic, atitudine normativă sistematică.
2. curent în filozofia contemporană care definește dreptul ca o totalitate de norme independente de condițiile sociale.

normativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. normativité)

1. caracter normativ, caracterul a ceea ce tinde să constituie o normă.

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.

canonic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. canonique, lat. canonicus)

1. conform cu canoanele bisericești; canonial.
2. recunoscut de biserică.
3. drept ~ = drept bisericesc.
4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.
5. (mat.) formă (sau ecuație) ~ă = formă, ecuație simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauții.

cod 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. code)

1. act normativ cuprinzând normele juridice dintr-o anumită ramură a dreptului
2. (fig.) ansamblu de norme privind comportarea normală.
3. sistem de semne (simboluri) folosit în reprezentarea și transmiterea informațiilor sau a mesajelor.
4. ~ poștal = indicativ prin cifre sau litere, corespunzător fiecărei localități, care facilitează cartarea corespondenței.
5. ~ genetic = reprezentare biochimică a informației genetice; ~ de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor reprezentând parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor.

decizie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décision, lat. decisio)

1. hotărâre; rezoluție.
2. act cu caracter obligatoriu, normativ al unui organ de conducere care stabilește direcția unei acțiuni și modul ei de realizare.
3. sentință dată de o instanță judecătorească superioară asupra unui recurs.
4. fermitate.

deontic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. deontisch, /II/ Deontik)

1. adj. referitor la deontică; necesar, obli-gatoriu.
2. s. f. disciplină care studiază aspectele logice și structurale ale formelor de gândire normative și imperative, precum și ale sistemelor de norme și obligații morale.

deroga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déroger, lat. derogare)

1. a se abate de la prevederile unui act normativ, ale unui statut sau convenții în baza unui act de aceeași natură.