OK
X
Eldorado
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr., sp. eldorado)
1.
țară
imaginară
din
noul
continent,
pe
care
spaniolii
o
credeau
bogată
în
aur
și
în
pietre
prețioase;
(p.
ext.)
țară
încântătoare.
negație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. negation, lat. negatio)
1.
negare.
2.
judecată,
propoziție
care
neagă
ceva.
3.
semn
grafic
care
arată
o
negație
(în
logică
sau
matematică).
4.
cuvânt
care
dă
un
sens
negativ
unei
propoziții.
5.
categorie
a
dialecticii
care
reflectă
trecerea
de
la
o
calitate
la
alta,
înlăturarea
vechiului
și
afirmarea
noului,
unitatea
dintre
continuu
și
discontinuu
în
procesul
dezvoltării.
6.
negarea
~i
=
principiu
fundamental
al
dialecticii
potrivit
căruia
dezvoltarea
este
înțeleasă
ca
un
proces
continuu
de
înnoire,
de
negare
și
preluare
selectivă
a
vechiului.
7.
anulare
a
repartizării
unui
absolvent
al
învățământului
superior
în
vederea
angajării
pe
alt
post.
panoplie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. panoplie)
1.
colecție
de
arme
și
de
armuri
(luate
ca
trofeu),
în
mod
decorativ
pe
un
panou;
panoul
însuși.
2.
ansamblu
de
accesorii,
de
instrumente
care
servesc
pentru
o
anumită
activitate.
3.
(fig.)
serie
de
mijloace
de
acțiune
de
care
se
dispune
într-o
situație
dată.
paulician, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. paulicien)
1.
membru
al
unei
secte
maniheene
creștine
din
sec.
VII-X,
bazată
exclusiv
pe
Noul
Testament,
care
pretindea
a
readuce
creștinismul
la
simplitatea
evanghelică.
pivot
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. pivot)
1.
s.
n.
piesă
metalică
rotunjită
la
capăt,
care
susține
un
corp
solid
și
îl
ajută
să
se
rotească;
capăt
al
axului
unui
sistem
tehnic
care
se
sprijină
pe
lagăr.
2.
cui
conic
introdus
în
canalul
unui
dinte
pentru
a
susține
coroana.
3.
(fig.)
centru,
punct
de
sprijin
esențial.
4.
întoarcere
pe
un
picior
la
baschet
pentru
a
se
plasa
cu
spatele
spre
adversarul
atacant.
5.
rădăcină
în
formă
de
fus
fără
ramificații.
6.
s.
m.
jucător
(înalt)
care
acționează
ca
vârf
de
atac,
la
baschet
sub
panoul
advers,
iar
la
handbal
în
semicercul
de
șase
metri.
realism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. réalisme)
1.
curent
în
filozofia
scolastică
care
susținea
că
noțiunile
generale
ar
avea
o
existență
reală,
obiectivă,
precedând
existența
lucrurilor
individuale.
2.
concepție
care
recunoaște
că
lumea
este
o
realitate
independentă
de
subiectul
cunoscător.
3.
~
critic
=
denumire
a
mai
multor
curente
din
filozofia
contemporană
care
recunosc
realitatea
lumii
externe,
dar
interpun
între
subiect
și
obiect
„datul”
sau
„esențele”,
ajungând
la
concluzii
agnostice
sau
idealist-obiective;
~
naiv
=
materialismul
spontan
al
vieții
cotidiene,
convingerea
izvorâtă
din
practica
vieții,
potrivit
căreia
lucrurile
există
independent
de
conștiința
omenească
și
se
reflectă
în
ea.
4.
curent
în
artă
și
literatură
care
promovează
înțelegerea
adâncă
și
redarea
realității
obiective
în
trăsăturile
ei
tipice;
orientare,
tendință
generală
a
artei
din
toate
timpurile
de
a
reflecta
veridic
realitatea.
5.
noul
~
=
curent
artistic
mărturisind
predilecție
pentru
folosirea
nemijlocită
a
obiectelor
aflate
în
preajma
artistului
(afișe
decupate,
fragmente
de
fotografii
sau
texte,
tuburi
de
culoare
etc.),
care
se
aplică
prin
lipire
pe
tabloul-obiect.
6.
atitudine
care
ține
seama
de
realitate,
simț
al
realității.