Dictionar

novator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. novateur, lat. novator)

1. adj. înnoitor.
2. s. m. f. om cu idei și concepții noi; cel care introduce o noutate într-un domeniu oarecare.
 

antiprogresist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (anti- + progresist, cf. fr. antiprogressiste)

1. (persoană) care este împotriva progresului; conservator.
2. (antonim) novator.
 

epigonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigonisme)

1. atitudine, manifestare de epigon (2), care presupune pastișarea, absența originalității, a capacității creatoare, a spiritului novator.
2. (biol.) manifestare a unei variații precoce care nu apare decât la descendenți.
 

heliadism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (Heliade + -ism)

1. atitudine creatoare în cultura și literatura română modernă, caracterizată prin dinamism și spirit novator, enciclopedic, renascentist, prin spirit polemic și incisivitate.
 

recompensă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récompense)

1. apreciere, răsplată a rezultatelor muncii, a unor merite sau realizări; gratificație.
2. (jur.) sumă de bani ce se cuvine unui inventator sau inovator care cedează statului invenția sau inovația sa.
 

inovațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. innovationnel)

1. în legătură cu o inovație, cu o creație; novator, inovator.
 

înnoitor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (înnoi + -tor)

1. care înnoiește, inovează, regenerează; novator.
2. (persoană) care inventează ceva.
3. (persoană) care renovează.