Dictionar

Contradicţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contradiction, lat. contradictio)

1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora.

2. (log.) raport de ~ = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziţie, în dezacord (cu). 2. nepotrivire între idei sau fapte.


Derealizare

Parte de vorbire: s.
Origine: (de1- + realizare)

1. sindrom psihotic caracterizat prin pierderea noţiunii realului, evadarea din realitate.


Diminutival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (diminutiv + -al)

1. care diminuează sau atenuează sensul unui cuvânt.

2. sufix ~ = sufix care exprimă o micşorare a sensului noţiunii exprimate de cuvântul de bază.


Sferă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. sphère, lat. sphaera, gr. sphaira)

1. (geom.) suprafață ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct dat (centru).

2. obiect având această formă; glob.

3. regiunea cerească unde se mișcă aștrii; boltă cerească.

4. (fig.) domeniu (limitat) în care există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva; mediu (social).

5. ~ de influență = a) întindere, teritoriu, mediu etc. în cuprinsul căruia se exercită o anumită influență; b) zonă geografică sau grup de state asupra cărora o anumită putere exercită o influență economică, politică sau militară.

6. (log.) capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi care posedă însușirile reflectate în conținutul ei; denotație.

7. (ec.) ~a producției materiale = totalitatea activităților, a ramurilor din cadrul economiei naționale în care se creează bunuri materiale; ~ neproductivă = totalitatea activităților, a sectoarelor din cadrul economiei naționale care consumă muncă socială, fără a crea bunuri materiale.


Taoism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. taoïsme)

1. doctrina lui Lao-tzu.

2. direcție principală a filozofiei antice chineze, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”.

3. religie chineză, amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-tzu și al diverselor credințe.

4. (var.) daoism.