Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. numérateur)
1. s. m. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție.
2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt.
3. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. amplificare, fr. amplifier)
1. tr., refl. a (se) mări, a (se) dezvolta; a (se) intensifica.
2. (mat.) a forma o fracţie de aceeaşi valoare cu fracţia dată prin înmulţirea numărătorului şi a numitorului cu acelaşi număr.
3. tr. a intensifica, a mări (valori electrice, acustice, optice).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quantité, lat. quantitas)
1. totalitatea determinărilor obiectelor, fenomenelor şi proceselor, care indică aspectul lor măsurabil din punctul de vedere al mărimii, numărului, volumului, duratei etc.
2. tot ceea ce poate fi numărat sau măsurat.
4. (log.) criteriu de clasificare a judecăţilor de predicaţie după sfera subiectului.
5. durata rostirii unui sunet, a unei silabe.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. contabilità, fr. comptabilité)
1. știință care studiază evidența contabilă.
2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.
3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.
4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.
5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.
Parte de vorbire: adj. (franțuzism)
Origine: (fr. dénombrable)
1. care poate fi numărat; numărabil, numerabil.
2. (antonime) inombrabil, nenumărabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ére, lat. aera)
1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor.
2. epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor.
3. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului.