Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. obliquité)
1. însuşirea de a fi oblic; poziţie oblică.
2. (astr.) ~a eclipticii = unghiul de înclinaţie a eclipticii, de aproximativ 23º27’, faţă de planul ecuatorului ceresc.
3. (mat.) relaţie de poziţie a două drepte sau planuri, caracterizată prin unghiul lor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. biais)
1. (croitorie) fâşie de material textil tăiată oblic.
2. linie, sens, direcție oblică; oblicitate.
3. (expr.) în ~ = oblic; (fig.) într-un mod indirect, pieziș, pe ocolite.