Dictionar

aliteraţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allitération)

1. repetare, cu efect muzical, a aceluiaşi sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitaţie psihică.
3. tendinţă patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
4. (înv.) aliterațiune.
 

autofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autophonie)

1. rezonanţă penibilă şi obsedantă a propriei voci.
 

coşmar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. couchemar)

1. vis cu senzaţii de apăsare şi de înăbuşire, vis urât; viziune înfricoşătoare, obsesie.
2. (fam.) stare de grijă apăsătoare, obsedantă.
 

ereutofobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ereuthophobie)

1. teamă obsedantă de a roşi în public; cromatofobie, eritrofobie (2).
 

fobie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phobie)

1. stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă şi nemotivată.
2. repulsie, antipatie pentru ceva.
 

galeofobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. galéophobie)

1. teamă obsedantă de feline (pisici); gatofobie.