Dictionar

obtuz

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT obtusus; obtusatus
2. FR obtus; mutique
3. EN obtuse; blunt; muticate; muticous
4. DE stumpf; abgestumpft
5. RU туной; тупоконечный; притупленный
6. HU tompa, tompacsúcsú, tompaszögű, ferdén, tompán
 

obtuz, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obtus, lat. obtusus)

1. unghi ~ = unghi mai mare de 90º.
2. (fig.; despre oameni) prost, redus, îngust (la minte).
 

obtuzat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT hebetatus; obtusatus
2. FR hébété; emoussé; épointé; rétus
3. EN hebetate; retuse; blunted
4. DE abgestumpft; mit stumpfem Ende
5. RU притупленный; с тупым концом
6. HU tompahegyű
 

obtuzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obtusion)

1. bradipsihie caracterizată prin scăderea proceselor de gândire, parafazii și lentoare în înțelegerea întrebărilor și formularea răspunsurilor; obtuzitate.
 

obtuzitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (obtuz + -itate)

1. însușirea celui obtuz; lipsă de înțelegere, îngustime de vederi; mărginire; obtuzie.
 

obtuziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obtusion)

1. caracterul unei persoane sau a unei minți obtuze; obtuzitate.
 

obtuzunghi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. obtusangle)

1. triunghi ~ = triunghi cu un unghi obtuz.
 

limitat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (limita)

1. restrâns; fix.
2. (fig.) cu posibilități intelectuale reduse; mărginit, obtuz.
 

obtuzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obtusion)

1. bradipsihie caracterizată prin scăderea proceselor de gândire, parafazii și lentoare în înțelegerea întrebărilor și formularea răspunsurilor; obtuzitate.
 

obtuzitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (obtuz + -itate)

1. însușirea celui obtuz; lipsă de înțelegere, îngustime de vederi; mărginire; obtuzie.
 

obtuzunghi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. obtusangle)

1. triunghi ~ = triunghi cu un unghi obtuz.
 

opac, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. opaque, lat. opacus)

1. lipsit de transparență, prin care nu străbate lumina.
2. dens, de nepătruns.
3. lipsit de strălucire, întunecat, înnorat, întunecos.
4. (fig.) lipsit de inteligență; mărginit, obtuz.
 

romboid, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.m.  
Etimologie: (fr. rhomboïde)

1. I. asemănător cu un romb; rombic, romboidal.
2. II. (înv.) (geometrie) cadrilater cu unghiuri ascuțite și obtuze, cu laturile opuse paralele și laturile adiacente inegale; paralelogram.
3. II. (anat.) mușchi situat între coloana vertebrală și omoplat; mușchi al spatelui așezat sub trapez.