Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. occidental, lat. occidentalis)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Occident; apusean, vestic.
2. adj. caracteristic apusului Europei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. occidentalisme)
1. tendința de a favoriza valorile politice, intelectuale etc. occidentale față de valorile estice sau orientale.
2. (secolul al XIX-lea) mișcarea de reformă dezvoltată în Rusia având ca scop adoptarea valorilor politice, economice și culturale occidentale.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. occidentaliste)
1. I. referitor la occidentalism.
2. care este favorabil occidentalismului.
3. II. susținător, adept al occidentalismului.
4. persoană care apără modelul occidental și se inspiră din acesta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. occidentaliser)
1. a da, a căpăta caracter occidental.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (occidentaliza, cf. fr. occidentalisation)
1. acțiunea de a (se) occidentaliza și rezultatul ei.
2. transformarea unui mod de viață, a unei culturi după modelul civilizației occidentale.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT occidentalis
2. FR occidental
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmattan)
1. vânt fierbinte, foarte uscat, spre est şi nord-est în Sahara şi Africa occidentală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. averroïsme)
1. curent în filozofia medievală occidentală având la bază învăţătura lui Averroes, care afirma că materia şi mişcarea sunt veşnice şi nega nemurirea sufletului şi viaţa de apoi.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după it. crociato, lat. cruciatus, fr. croisé)
1. cavaler creștin (catolic) occidental care a participat la cruciadele din Evul Mediu (numit așa pentru avea o cruce cusută pe haine); (desuet) crijac.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eurocommunisme)
1. atitudine a unor partide comuniste din ţările occidentale care înţeleg că trebuie să ţină seama, în activitatea lor, de realităţile istorice, economico-sociale din ţările respective.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eurodevise)
1. monedă a unei ţări din Europa occidentală plasată pe termen lung într-o altă ţară.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., it. ferula, cf. fr. férule)
1. (antichitate) baston, simbolul demnității sacerdotale.
2. (mitologie) un fel de toiag înconjurat de viță de vie și iederă, care se termină cu un con de pin sau frunze de viță de vie; tirs.
3. (religie) cârjă episcopală medievală.
4. (arhitectură creștină) spațiu introductiv al vechilor bazilici occidentale destinat unor activități specifice; naos, nartex.