Dictionar

ocean 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos)

1. întindere vastă de apă sărată care separă continentele.
2. ~ planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru.
3. (fig.) întindere nemărginită; imensitate.
 

OCEAN-, OCEANO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. océan/o/-, cf. lat. oceanus, gr. okeanos)

1. „ocean, mare”.
 

oceanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. océanique, lat. oceanicus)

1. referitor la ocean.
2. specific regiunilor de uscat din apropierea oceanului.
3. climă ~ă = climă la marginea continentelor, la latitudine medie, caracterizată prin temperaturi dulci și prin abundența precipitațiilor repartizate pe tot timpul anului.
 

oceanicultură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ocean + [mari]cultură)

1. cultivarea de organisme marine pentru hrană și alte produse, în porțiuni închise ale oceanului, ferme piscicole construite pe apele litorale sau în rezervoare artificiale, iazuri sau canale umplute cu apă de mare; maricultură.
 

oceanidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. océanide)

1. (mit.) nimfă a mării.
 

OCEANO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. okeanos „ocean”)

1. „ocean, mare”.
 

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.
 

abisal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abyssal, lat. abyssalis)

1. referitor la abis.
2. aflat în zona de mare adâncime și fără de lumină a mărilor și oceanelor.
3. regiune ~ă = zonă de mare adâncime a fundului mărilor și oceanelor.
4. referitor la subconștient.
 

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.
 

acvanaut, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aquanaute)

1. explorator al mediului subacvatic, al adâncimilor subacvatice; aponaut, oceanonaut.
 

afotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphotique)

1. (oceanografie) care este lipsit de lumină; mezopelagic.
2. zona ~ă = porțiune a unui ocean (sau lac) neexpusă luminii soarelui din cauza adâncimii apei și unde se întâlnește doar lumina produsă de bioluminiscență.
3. (antonim) eufotic.