Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. occupation, lat. occupatio)
1. luare (temporară) în stăpânire cu forţa a unui teritoriu, a unui oraş etc. de către o putere străină; cucerire.
2. îndeletnicire, profesiune, meserie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. occupational, fr. occupationnel)
1. referitor la ocupaţie; generat de o ocupaţie.
2. care servește de ocupație, care se produce prin ocupație.
3. (med.) care tratează tulburările nervoase, psihice, printr-o activitate organizată, prin muncă.
4. (med.) tratament ~ = tratament medical prin muncă sau activități de agrement.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activité, lat. activitas)
1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acţiune, ocupaţie.
2. situaţie a unui ofiţer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanţe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacţie.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanţe, erupţii etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (actor + -ie)
1. arta sau ocupația de a interpreta roluri fictive în piese de teatru, filme sau televiziune; profesiunea de actor.
Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -ant, -ance, -ent, -ence)
1. „agent, ocupaţie, calitate”.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. business)
1. (familiar) afaceri, comerț.
2. afacere dubioasă, necinstită.
3. activitate comercială, industrială sau profesională.
4. ocupația, munca sau meseria unei persoane.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. carrière)
1. profesie pe care o îmbrățișează cineva și care, de multe ori, se poate parcurge gradual; ocupaţie.
2. poziţie în ierarhia socială şi profesională, în societate; situaţie bună.
3. (fig.) cursul vieții, timpul în care cineva exercită o slujbă sau o sarcină.
4. (fig.) drum, cale (a unei idei, literaturi etc.)
5. mare manej de echitaţie în teren descoperit; terenul pe care poți alerga un cal fără să-și piardă răsuflarea.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cartophilie)
1. ramură a filateliei care se ocupă cu colecţionarea, studierea şi expunerea cărţilor poştale ilustrate.
2. activitatea cartofilului, ocupația colecționarului de cărți poștale.