Dictionar

oficia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. officier, lat. officiare)

1. a celebra o slujbă religioasă.
2. a săvârşi un act public sau privat (o căsătorie).
 

oficial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. officiel, lat. officialis)

1. care emană de la guvern, de la o autoritate; publicat de o înaltă autoritate.
2. buletinul ~ = periodic în care se publică acte normative.
3. (despre limbă) propriu actelor, documentelor autorităților, ale statului.
4. care are caracter de lege; (p. ext.) declarat, fățiș.
5. (fig.) rece, stereotip; solemn.
 

oficialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. officialité)

1. caracterul a ceea ce este oficial.
2. (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor.
3. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș.
4. (înv. și reg.) ofițialitate.
 

oficializa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. officialiser)

1. a da, a face să aibă un caracter oficial.
 

oficialmente

Parte de vorbire:  adv. (rar)  
Etimologie: (fr. officiellement)

1. în mod oficial; cu titlu oficial, dintr-o sursă oficială.
2. (var. reg.) oficialement, oficialemente, ofițialmente.
 

oficiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. officiant)

1. (preot) care oficiază o slujbă religioasă.
2. (grad de) funcţionar în unele instituţii de stat; (spec.) funcţionar de poştă.
 

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.
 

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.
2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.
 

admonestare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. admonesta)

1. acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; admonestaţie, admoniţiune.
2. hârtie oficială care conţine o mustrare.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
 

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).
 

agreement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. agreement)

1. înțelegere între entități pentru a urma un anumit curs de conduită; acord încheiat pentru soluționarea unui litigiu; acord oficial.