OK
X
antiumanitar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (anti- + umanitar)
1.
împotriva
sentimentelor
omenești.
antropofil, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.f. pl.
Etimologie: (fr. anthropophile)
1.
I.
(despre
plante,
animale)
care
crește,
trăiește
pe
lângă
așezările
omenești;
sinantrop.
2.
II.
plante
polenizate
artificial.
antropopatie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. anthropopathie)
1.
(med.)
formă
de
delir
caracterizată
prin
convingerea
bolnavului
că
în
propriu-i
corp
coexistă
ființe
umane,
pe
care
le
simte
și
cărora
le
percepe
vocea.
2.
atribuirea
de
însușiri
și
stări
afective
specific
umane
unor
obiecte,
mediului
înconjurător,
naturii.
3.
reprezentare
a
divinității,
în
sistemele
religioase
primitive,
ca
o
ființă
cu
sentimente
și
pasiuni
omenești;
antropopatism.
arheologie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. archéologie)
1.
știință
care
studiază
trecutul
istoric
al
societății
omenești
pe
baza
interpretărilor
vestigiilor
aparținând
diferitelor
culturi
materiale.
cultură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. culture, lat. cultura)
1.
totalitatea
valorilor
materiale
și
spirituale
create
de
omenire
în
decursul
vremurilor.
2.
totalitatea
cunoștințelor
din
diverse
domenii
pe
care
le
posedă
cineva;
dezvoltare
intelectuală
a
cuiva.
3.
~
generală
=
ansamblu
de
cunoștințe
necesare
unui
individ
în
viața
zilnică;
~
de
masă
=
ansamblu
de
cunoștințe
și
de
valori
cu
care
masele
vin
în
contact
prin
participare
creatoare
sau
prin
asimilare.
4.
(arheol.)
totalitatea
vestigiilor
materiale
și
spirituale
păstrate,
prin
intermediul
cărora
poate
fi
reconstituită
imaginea
comunității
omenești
dintr-o
anumită
epocă.
5.
totalitatea
lucrărilor
agrotehnice
necesare
pentru
a
obține
recolte
bogate
de
la
plantele
de
cultură.
6.
plante
de
~
=
plante
cultivate
de
om.
7.
teren
cultivat
cu
anumite
plante.
8.
creștere,
prăsire
a
unor
animale.
9.
creștere
în
laborator
a
unor
bacterii;
colonie
de
bacterii
produsă
în
acest
fel.
10.
~
fizică
=
dezvoltarea
armonioasă
a
corpului
omenesc
prin
gimnastică
și
sport;
educație
fizică.
enciclopedie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. encyclopédie)
1.
tip
de
lucrare
lexicografică
de
mare
întindere,
care
cuprinde
cunoștințe
amănunțite
dintr-un
singur
domeniu
sau
din
toate
domeniile.
2.
(fig.)
operă
importantă
care
cuprinde
cunoștințele
de
bază
dintr-un
anumit
domeniu.
3.
ansamblul
cunoștințelor
omenești
organizate
metodic.
4.
numele
unui
celebru
dicționar
publicat
între
1751
și
1772
de
către
învățații
francezi
Diderot
și
D’Alembert.