Dictionar

cominatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comminatoire, lat. comminatorius)

1. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt.
2. clauză ~ie = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ~ii = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract.
 

comisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. commissio)

1. (jur.) comitere a unei infracțiuni.
 

elipsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ellipse, cf. gr. elleipsis - lipsă)

1. curbă, loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă.
2. omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînțeleg.
3. figură de stil care constă în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multă expresivitate.
 

heboid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. héboïde)

1. (despre forme de hebefrenie) care se manifestă prin tendința de comitere a unor acte antisociale.
 

omisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. omission, lat. omissio)

1. faptul de a omite; omitere; (p. ext.) lucru omis.
 

abuzare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. abuza)

1. folosirea greșită sau excesivă a unui bun.
2. comiterea unui abuz; comiterea unei ilegalități, profitând de un titlu sau de putere; abuzat.
3. acțiunea de a înșela; înșelare.