omogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. homogène)

1. cu o structură unitară; de aceeași natură; nediferențiat.
2. (mat.; despre funcții cu mai multe variabile) ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale.

omogenitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. homogénéité, lat. homogenitas)

1. însușirea de a fi omogen.
2. însușire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale.
3. (mat.) însușire a unei funcții de a fi omogenă.
4. însușire a unei formule, relații de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi.

omogeniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. homogénéiser)

1. a face omogen; (p. est.) a egaliza, a uniformiza.

omogenizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (omogeniza)

1. acțiunea de a omogeniza.
2. amestecare a componenților unui sistem eterogen spre a se obține un amestec cu aceeași compoziție în toată masa lui.
3. (metal.) tratament termic care se aplică anumitor aliaje pentru a se obține omogenitate fizică, chimică și structurală a materialului.
4. concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor.

omogenizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. homogénéisateur)

1. aparat pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii.

alveolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alvéole)

1. cavitate de implantare a dinților în osul maxilar.
2. ~ pulmonară = fiecare dintre micile cavități ce se găsesc în plămâni la capătul bronhiilor.
3. căsuță construită de albine în fagure.
4. (bot.) scobitură.
5. locaș în care stau semințele în distribuitorul unei semănători sau al unui trior.
6. loc retras de la alinierea unei străzi, a unei alei, dintr-un spațiu plantat.
7. scobitură creată la suprafața unei roci omogene.
8. ~ eoliană = mică adâncitură a solului săpată de vânt în regiunile de deșert.
9. fiecare dintre scobiturile practicate în balconetul unui frigider, pentru păstrarea ouălor.

armonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.
2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.
3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.
4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.
5. (antonim) inarmonios, nearmonios.

biliniar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bilinéaire)

1. (mat.; despre forma unui polinom liniar și omogen) cu două grupe diferite de variabile.

biogeocenoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. biogéocénose)

1. (biol.) complex natural în cadrul căruia biocenoza și biotopul se condiționează reciproc; biocenoză omogenă evoluând într-un mediu omogen; ecosistem.

cataliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. catalyse)

1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.
2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.
3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.
4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).
5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).
6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.

clambake

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. clambake)

1. întrunire de muzicieni de jaz, care cântă împreună fără a fi repetat în prealabil.
2. (peior.) întrunire improvizată a cărei calitate lasă de dorit, datorită lipsei de omogenitate și de afinitate stilistică a muzicienilor.