Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. homogène)
1. cu o structură unitară; de aceeaşi natură; nediferenţiat.
2. (mat.; despre funcţii cu mai multe variabile) ale cărei valori rămân proporţionale pentru variabile proporţionale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. homogénéité, lat. homogenitas)
2. însușire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale.
3. (mat.) însușire a unei funcții de a fi omogenă.
4. însușire a unei formule, relații de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. homogénéiser)
1. a face omogen; (p. est.) a egaliza, a uniformiza.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (omogeniza)
1. acțiunea de a omogeniza.
2. amestecare a componenților unui sistem eterogen spre a se obține un amestec cu aceeași compoziție în toată masa lui.
3. (metal.) tratament termic care se aplică anumitor aliaje pentru a se obține omogenitate fizică, chimică și structurală a materialului.
4. concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. homogénéisateur)
1. aparat pentru obţinerea pe cale mecanică a unei emulsii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alvéole)
1. cavitate de implantare a dinţilor în osul maxilar.
2. ~ pulmonară = fiecare dintre micile cavităţi ce se găsesc în plămâni la capătul bronhiilor.
3. căsuţă construită de albine în fagure.
4. (bot.) scobitură.
5. locaş în care stau seminţele în distribuitorul unei semănători sau al unui trior.
6. loc retras de la alinierea unei străzi, a unei alei, dintr-un spaţiu plantat.
7. scobitură creată la suprafaţa unei roci omogene.
8. ~ eoliană = mică adâncitură a solului săpată de vânt în regiunile de deşert.
9. fiecare dintre scobiturile practicate în balconetul unui frigider, pentru păstrarea ouălor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonieux, it. armonioso)
2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.
3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.
4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.
5. (antonim) inarmonios, nearmonios.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bilinéaire)
1. (mat.; despre forma unui polinom liniar şi omogen) cu două grupe diferite de variabile.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. biogéocénose)
1. (biol.) complex natural în cadrul căruia biocenoza și biotopul se condiționează reciproc; biocenoză omogenă evoluând într-un mediu omogen; ecosistem.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. catalyse)
1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.
2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.
3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.
4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).
5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).
6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. clambake)
1. întrunire de muzicieni de jaz, care cântă împreună fără a fi repetat în prealabil.
2. (peior.) întrunire improvizată a cărei calitate lasă de dorit, datorită lipsei de omogenitate şi de afinitate stilistică a muzicienilor.