Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. onduler)
1. intr. a se mişca, a se legăna.
2. a descrie o linie sinuoasă, a şerpui.
3. tr. a bucla, a încreţi părul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ondulant)
2. (med.) febră ~ă = febră de intensitate variabilă, bruceloză.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT undosus; undulosus; undulatus; flexuosus
2. FR ondulé; onduleux; flexueux; sinueux; brosselé
3. EN undate; undulate; flexuosus; wavy; undose; sinuous; sinose
4. DE wellig; gewellt; wellenförmig; wogig; kleingewellt
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ondulation, it. ondulazione)
1. mişcare lentă, asemănătoare cu aceea a valurilor.
2. (geol.) deformare a unor straturi sedimentare, cu o rază mare de curbură.
4. totalitatea undelor şi a cutelor rezultate în urma ondulării părului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ondulateur)
1. adj. care se leagănă ca valurile.
2. s. n. aparat pentru înregistrarea semnalelor telegrafice prin deviaţia unui ac indicator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ondulatoire, it. ondulatorio)
1. referitor la unde, care se propagă în formă de unde sau valuri.
2. (fizică) care se caracterizează prin ondulații; care are caracteristicile unei unde.
3. mecanică ondulatorie = forma inițială a mecanicii cuantice care considera că orice particulă este asociată cu o undă periodică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. amortir)
1. a stinge treptat un credit, un împrumut, prin plăţi periodice.
2. a înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale.
3. a recupera o cheltuială.
4. a scădea progresiv amplitudinea unei mărimi pentru un fenomen de ondulaţie.
5. a atenua, a diminua (un şoc, un zgomot).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anéroïde)
1. (barometru) cu o capsulă de tablă subţire, ondulată, în interiorul căreia se află aer sub presiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bigoudi)
1. mică tijă metalică pe care se răsuceşte părul pentru a-l ondula.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coiffure)
1. pieptănătură, ondulare a părului la femei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cornet)
1. bucată de hârtie răsucită în formă de pâlnie, în care se împachetează bomboane, seminţe etc.
2. ~ acustic = dispozitiv în formă de pâlnie care amplifică vibraţiile sonore, folosit de persoane ce au auzul slab; ~ cu piston = instrument de suflat din alamă, asemănător trompetei, dar cu diapazon mai acut, cu pistoane în loc de ventile, folosit în orchestre de muzică uşoară şi de jaz.
3. ~ nazal = fiecare dintre cele şase lame osoase de forma unui cornet (1), situate câte trei în fiecare nară.
4. (geol.) martor de eroziune aproape conic, deasupra unei suprafeţe de eroziune netede sau puţin ondulate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Fjäll)
1. gheţar scandinav care ocupă o suprafaţă înaltă, ondulată.