Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. honorifique, lat. honorificus)
1. (despre titluri, distincţii, funcţii etc.) care aduce onoruri, fără a trage un avantaj, profit material.
2. care îndeplineşte o funcţie fără a fi retribuit.
3. căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de consideraţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. corniculum, fr. cornicule)
1. (antichitate) semn onorific, în formă de corn, care se aşeza pe casca anumitor soldaţi sau ofiţeri romani.
2. (antichitate) ornament care împodobea coiful legionarilor romani.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diplôme, lat. diploma)
1. (în evul mediu) act de înnobilare, de acordare de privilegii.
2. act prin care o instituţie de învăţământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc.
3. act care se eliberează unui premiant, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziţie etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)
1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.
2. ~ docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii.
3. medic.
4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. émérite, lat. emeritus)
1. care cunoaște foarte bine o anumită știință sau disciplină; competent.
2. care are multe merite într-o activitate; eminent.
3. artist (maestru, profesor, medic etc.) ~ = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în artă, știință, învățământ etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. honoris causa)
1. titlu onorific conferit unor personalităţi pentru merite excepţionale.