Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Operette, it. operetta, fr. opérette)
1. reprezentaţie teatrală cu acompaniament de orchestră, în care replicile cântate alternează cu dialoguri vorbite.
2. teatru consacrat acestui gen de reprezentaţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. operettistico)
2. (peior.) facil, sentimental.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acte, lat. actum)
1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.
2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aquatypie)
1. procedeu de tipărire a operelor de artă care imită pictura în acuarelă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)
1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptation)
1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affabulation, lat. affabulatio)
1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie acţiunea unei opere literare; fabulaţie (3).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.