Dictionar

oportun, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. opportun, lat. opportunus)

1. la momentul potrivit; prielnic, favorabil.
 

oportunism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. opportunisme, rus. opportunizm)

1. curent ideologic-politic (în mișcarea muncitorească) care promova ideea renunțării la mijloacele luptei revoluționare.
2. lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale; oportunitate (2).
 

oportunist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. opportuniste, rus. opportunist)

1. (adept) al oportunismului.
2. (cel) care își schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale.
 

oportunitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. opportunité, lat. oportunitas)

1. caracterul a ceea ce este oportun.
2. ocazie fericită, prilej favorabil.
3. oportunism.
 

antreprenorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (antreprenor + -ial)

1. care aparține antreprenorului sau antreprizei.
2. spirit ~ = capacitatea unui individ de a găsi idei (sau oportunități) de afaceri, de a pune ideile în practică și de a gestiona provocările din mediul economic și social.
 

asoma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assommer)

1. a ameți animalele la abator înainte de tăiere (cu o lovitură puternică).
2. a inoportuna, a lovi.
 

atentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attentisme)

1. politică, atitudine de tergiversare, de oportunism în luarea deciziilor importante.
 

atentist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. attentiste)

1. I. referitor la atentism, propriu atentismului.
2. care adoptă sau susține o politică de tergiversare și de oportunism.
3. care așteaptă indolent sau precaut succesiunea evenimentelor.
4. II. adept al atentismului; persoană care practică o politică de tergiversare și de oportunism.
 

austromarxist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (germ. Austromarxist)

1. I. referitor la austromarxism, curent oportunist apărut în mișcarea muncitorească din Austria la sfârșitul secolului XIX.
2. II. adept al austromarxismului.
 

centrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centrisme, rus. ţentrizm)

1. curent politic oportunist și conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară marxistă.
2. tip de coaliție politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forțele situate la centru.