Dictionar

damnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public.
 

infamant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infamant, it. infamante)

1. care atrage oprobriul, dezaprobarea, dezonoarea; degradant, dezonorant.
 

infamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infamie, lat. infamia)

1. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie.
2. stâlpul ~ei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ~ei = a supune oprobriului public, a infiera.