ordin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ordo, -inis, fr. ordre)

1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă.
2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă.
3. comunitate de cavaleri călugări din evul mediu.
4. societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare.
5. decorație superioară medaliei.
6. dispoziție de plată (a unei sume).
7. (biol.) grup între clasă și familie.
8. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică.
9. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli.
10. rang. categorie.
11. de ~ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent.

contraordin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-ordre)

1. ordin care revocă un alt ordin anterior.

ordin (taxon)

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT ordo
2. FR ordre
3. EN order
4. DE Ordnung
5. RU порядок
6. HU rend (rendszertani egység)

ordinal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ordinal)

1. adj. numeral ~ = numeral care indică într-o serie locul, ordinea numerică.
2. s. n. (mot.) număr care arată pentru un anumit obiect al câtelea este el într-un șir de obiecte.

ordinar, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär)

1. adj. obișnuit, normal, comun.
2. sesiune ~ă = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare; (lat.) fracție ~ă = raport între două numere întregi.
3. de calitate inferioară; prost.
4. vulgar, grosolan; josnic.
5. s. m. autoritate ecleziastică, episcop diecezan.

ordinatică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ordinatique)

1. știință care studiază calculatoarele în raport cu mediul uman.

ordinator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ordinateur)

1. calculator electronic cu memorie de mare capacitate și cu mijloace de calcul ultrarapide, putând rezolva probleme aritmetrice și logice complexe și lua decizii, prin folosirea unor programe înregistrate, adaptate anumitor circumstanțe.

abecedar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)

Ilustrații din „Istoria abecedarului” de Andrew W. Tuer, din 1896

1. suport vizual (carte, afiș etc.) care prezintă toate simbolurile unui alfabet, enumerate aproape întotdeauna în ordinea alfabetului.
2. carte elementară pentru a-i învăța pe copii literele alfabetului; carte elementară pentru învățarea scrisului și cititului.
3. (prin ext.) carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu.
4. (fig.) primele noțiuni ale unei științe sau profesiuni; abc.
5. (var. înv.) abețadar, abețe, abițedar, abițidar.

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.

acantode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthodes)

1. pl. ordin de pești fosili, cu schelet cartilaginos.

acantopterigieni

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acanthoptérygiens)

1. (zool.) ordin de pești osoși cu înotătoarea dorsală spinoasă.

acarieni

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acariens)

1. pl. ordin de arahnide mici, înaripate, parazite.