Dictionar

Rezultate principale (Ordonare,):

Ordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (ordona)

1. acţiunea de a ordona.

2. (log.) raport de ~ = cuprinderea unei noţiuni în sfera unei alte noţiuni mai generale.


Rezultate secundare (Ordonare,):

Coordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (coordona)

1. acţiunea de a coordona.

2. raport, relaţie într-un enunţ între două sau mai multe propoziţii ori părţi de propoziţie pe acelaşi plan gramatical, nedependente una de cealaltă.

3. raport între mai multe noţiuni de acelaşi fel, subordonate aceleiaşi noţiuni.


Incoordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr., engl. incoordination)

1. necoordonare.

2. (med.) lipsă de coordonare în mişcări, consecinţă a unor leziuni ale sistemului nervos sau a unor stări patologice ale aparatului locotomotor.


Insubordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. insubordination)

1. nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină.


Subordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (subordona)

1. acţiunea de a subordona; dependenţă, supunere.

2. raport sintactic de dependenţă gramaticală între un element subordonat şi un element regent.

3. cuprindere a unei noţiuni cu sferă mai mică în alta cu sferă mai mare.


Afilia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affilier, lat. affiliare)

1. refl. a se alătura unei organizaţii, instituţii etc. de acelaşi fel, subordonându-i-se.

2. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare.


Ataxofemie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ataxophémie)

1. tulburare în coordonarea musculaturii aparatului fonator.


Atelaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attelage)

1. animalele de tracţiune înhămate la un vehicul şi harnaşamentul necesar.

2. harnaşament pentru caii unui atelaj (1).

3. echipament de legătură dintre două vehicule.

4. figură de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract.


Augustinism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.


Central, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. central, lat. centralis)

1. adj. care se află în centru; provenit de la centru.

2. (fig.) care ocupă o poziţie principală.

3. care conduce de la centru.

4. s. f. organizaţie, instituţie de coordonare a unei activităţi dintr-un anumit domeniu.

5. ansamblu de instalaţii tehnice unde se produce centralizat energie, se efectuează o anumită operaţie tehnologică etc.

6. staţiune prin care se pun în legătură posturile de reţele de telecomunicaţii.


Centralism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. centralisme)

1. sistem de subordonare administrativă, economică sau politică a organelor locale, directivelor sau dispoziţiilor organelor centrale.

2. ~ democratic = principiu de bază al organizării şi activităţii partidelor comuniste şi al statelor socialiste.