OK
X
ore
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. öre)
1.
monedă
divizionară
în
Danemarca,
Norvegia
și
Suedia,
a
suta
parte
dintr-o
coroană.
(con) dolore
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. [con] dolore)
1.
(muzică;
ca
indicație
de
execuție)
(a
fi
interpretat)
într-o
manieră
tristă;
cu
durere,
doloroso,
dolente.
amentiflore
Parte de vorbire:
s.f. pl.
Etimologie: (germ. Amentifloren)
1.
(bot.)
plante
a
căror
floare
este
un
ament.
arbore
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. arbor)
1.
copac.
2.
~le
vieții
=
a)
arbore
decorativ,
cu
tulpina
piramidală
și
frunze
verzi,
solzoase;
tuia.
b)
(fig.)
schemă
reprezentând
evoluția
omului
de-a
lungul
vieții;
~
genealogic
=
reprezentare
grafică,
ca
un
arbore,
a
legăturilor
de
rudenie
dintre
membrii
unei
familii
sau
grup
de
familii
înrudite.
3.
catarg.
4.
axă
care
transmite
o
mișcare
de
rotație
diferitelor
organe
ale
unei
mașini.
5.
(mat.)
structură
de
date
în
care
fiecare
conține
puncte
de
referință
la
celelalte.
6.
(inform.)
graf
orientat,
aciclic.
arefore
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. arrhéphores, gr. arrhephoria)
1.
tinere
fecioare,
slujitoare
ale
zeiței
Atena,
care
duceau
pe
cap
coșuri
cu
obiecte
sacre
până
la
grădina
sanctuarului,
în
timpul
Panateneelor.
axonofore
Parte de vorbire:
s.n. pl.
Etimologie: (cf. gr. axon, onos „axă, osie” + gr. phoros „care poartă, care sprijină”)
1.
(biol.)
graptoliți
la
care
sicula
rămâne
distală,
iar
hidrotecile
se
dezvoltă
în
mod
centripet,
având
deschiderile
orientate
în
sens
invers.
big-store
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (engl. big store)
1.
magazin
universal
mare;
supermagazin,
supermarket.
abacă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)
1.
(arhitectură)
partea
superioară
a
capitelului
unei
coloane;
placă
de
piatră
care
formează
partea
superioară
a
capitelului
unei
coloane
și
pe
care
se
sprijină
arhitrava.
2.
(matematică)
sistem
de
linii
înscrise
într-un
plan,
care
corespund
unei
ecuații;
nomogramă.
3.
(fizică)
reprezentare
geometrică
și
algebrică
a
unui
spectru
luminos
4.
(var.)
(s.n.)
abac.
abataj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1.
acțiunea
de
a
extrage
minereu
într-o
mină.
2.
loc
de
extragere
a
unui
minereu,
a
unei
roci
dintr-un
zăcământ;
operația
însăși.
3.
~
frontal
=
abataj
al
minereului
făcut
pe
un
front
foarte
lung
în
direcția
filonului.
4.
ciocan
de
~
=
instrument
acționat
cu
aer
comprimat,
cu
ajutorul
căruia
se
desprinde
cărbunele
în
straturile
cu
înclinație
mare.
5.
doborâre
a
arborilor
în
exploatările
forestiere.
6.
acțiunea
de
a
ucide
un
animal;
sacrificare
a
animalelor,
la
abator.
7.
(marinărie)
înclinare
a
unei
nave
spre
a
putea
fi
carenată;
carenaj.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
aberativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aberratif)
1.
care
ține
de
aberație.
2.
(livr.)
care
este
departe
de
adevăr,
normalitate
sau
corectitudine.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
abietin
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abiétine)
1.
substanță
rășinoasă
extrasă
din
lemnul
de
brad,
sub
formă
de
cristale
incolore,
solubile
în
apă
și
alcool;
coniferină.
2.
substanță
rășinoasă,
extrasă
din
terebentina
de
Strasbourg
sau
balsamul
de
Canada,
capabilă
să
se
cristalizeze.