Dictionar

organ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește funcții vitale sau utile vieții.
2. piesă componentă a unei mașini, a unui mecanism.
3. (fig.) mijloc de acțiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicație, ziar.
4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizații politice sau administrative.
5. ~ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcțiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot.
 

organ

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT organum
2. FR organe
3. EN organ
4. DE Organ
5. RU орraн
6. HU szerv
 

ORGAN-, ORGANO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)

1. „organ, organism”.
 

organdi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. organdi)

1. țesătură de bumbac sau de in foarte fină, transparentă, aspră la pipăit, din fire răsucite și apretate.
 

organe de fructificație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT organa fructificationis
2. FR organes de fructification
3. EN organs of fructification
4. DE Befruchtungsorgane; Befruchtungskörper
5. RU орraны оплодотворенић
6. HU termőtest
 

organe de propagare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT organa propagationis
2. FR organes de propagation
3. EN organs of propagation
4. DE Verbreitungsorgane; Fortpflanzungsorgane
5. RU орraны рaзмножения
6. HU szaporító képletek
 

organe de reproducere

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT organa reproductionis
2. FR organes réproducteurs
3. EN organs of reproduction
4. DE Vermehrungsorgane; Fortpflanzungsorgane
5. RU репродуктивные орraны
6. HU szaporító szervek
 

organe vegetative

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT organa vegetativa
2. FR organes végétatifs
3. EN organs of vegetations
4. DE Vegetationsorgane; Wachstumsorgane
5. RU веrетaтивные орraны
6. HU vegetatív szervek
 

abaxial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr., engl. abaxial)

1. situat în afara unui ax central.
2. (anat.) situat în afara axei unui organ.
3. (bot.) aflat pe par­tea laterală externă și opusă axei (ex. floare ~ă).
 

abces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un țesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
 

abdominoscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abdominoscope)

1. instrument în abdominoscopie pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop.
2. (var.) abdomenoscop.
 

abductor

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (mușchi) care produce sau permite abducția.
2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.
3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.
 

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.
 

abiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.