Dictionar

Rezultate principale (Organic):

Organic

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT organicus

2. FR organique

3. EN organic

4. DE organisch

5. RU орraнический

6. HU organikus, szerves


Rezultate secundare (Organic):

Anorganic

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT anorganicus

2. FR anorganique

3. EN inorganic

4. DE anorganisch; mineralisch

5. RU неорraнический

6. HU szervetlen, anorganikus


Organic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. organique, lat. organicus)

1. care ține de structura, esența, funcțiile unui organ(ism); referitor la organe și organisme.

2. unitar, inseparabil.

3. (fig.) care se referă la structura unei lucrări, a unui tratat.

4. care intră în compoziția chimică a organismului viețuitoarelor.

5. chimie = parte a chimiei care studiază compușii carbonului cu hidrogenul și derivații acestora.


Organician, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. organicien)

1. organicist.

2. specialist în chimia organică.


Organicism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. organicisme)

1. concepție sociologică potrivit căreia societatea omenească ar fi un organism analog cu cel biologic.

2. teorie în biologia contemporană care afirmă forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele având judecată.

3. teorie care susține orice maladie provine dintr-o leziune organică.


Organicist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. organiciste)

1. adj. referitor la organicism.

2. s.m.f. adept al organicismului; organician.


Organicitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. organicity)

1. însuşirea a ceea ce este organic.

2. (fil.) caracter organic al unui sistem.


Abiogeneză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiogenèse)

1. arhigeneză.

2. generaţie spontanee.

3. concepţie materialist naivă care explică naşterea vieţii din materia anorganică.


Abiologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice.


Acetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acétique)

1. de natura oţetului.

2. acid ~ = acid organic rezultat din oxidarea alcoolului etilic; acid etanoic; fermentaţie = fermentaţie care transformă alcoolul în acid acetic.


Acetil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétyle)

1. radical organic monovalent, din acidul acetic.


Acetilare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. acétylation)

1. introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic.


Aciclic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acyclique)

1. aperiodic.

2. (despre flori) cu elemente dispuse în spirală; spiralat, neverticilat.

3. (despre substanţe organice) care nu conţine nici un ciclu de atomi în molecula sa.