Rezultate secundare (Organici.):
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. organicien)
1. organicist.
2. specialist în chimia organică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. organicisme)
1. concepție sociologică potrivit căreia societatea omenească ar fi un organism analog cu cel biologic.
2. teorie în biologia contemporană care afirmă că forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele având judecată.
3. teorie care susține că orice maladie provine dintr-o leziune organică.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. organiciste)
1. adj. referitor la organicism.
2. s.m.f. adept al organicismului; organician.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. organicity)
1. însuşirea a ceea ce este organic.
2. (fil.) caracter organic al unui sistem.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acyl)
1. radical monovalent derivat din acizii organici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amine)
1. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aminoalcool)
1. denumire a compuşilor organici cu funcţie de amină şi de alcool.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. ammonisation)
1. proces de formare a amoniacului prin descompunerea proteinelor şi a altor compuşi organici din sol sub acţiunea microorganismelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arsine)
1. denumire generică a unor compuşi organici ai hidrogenului arseniat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. azoïque)
1. (despre compuşi organici) azotat.