organiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. organiser)

1. tr. a orândui, a așeza, a coordona activitatea unui stat, a unei instituții, grup social etc., astfel încât să funcționeze organic.
2. a pregăti temeinic o acțiune etc.
3. refl. a proceda metodic și ordonat în acțiunile sale.

dezorganiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désorganiser)

1. a distruge, a strica ordinea, funcționarea normală.

organizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. organisable)

1. care poate fi organizat.

organizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (organiza)

1. acțiunea de a organiza; (p. ext.) rânduială, disciplină, ordine.
2. alcătuire, orânduire.
3. ~ social(-economică) = formațiune socială; ~ de stat = organizare politică și teritorială a unui stat.

organizație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizaţiia)

1. asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, pe baza unui regulament, a unui statut etc., în vederea depunerii unei activități organizate.
2. ~ internațională (sau interstatală) = asociație cu caracter permanent, creată de state pe baza unui statut.

organizațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. organisationnel)

1. referitor la organizare, de organizare.
2. referitor la organizarea politică.

organizaționist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. organisationniste)

1. teorie ~ă = teorie antiștiințifică care susține că oamenii s-ar diferenția în clase sociale după rolul ce-l au în organizarea producției.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

activist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. activist, rus. aktivist)

1. (adept) al activismului.
2. I. care se referă la activism.
3. II. membru militant al unui partid, sau al unei organizații de masă.
4. susținător al activismului (doctrină care susține acțiunea directă).
5. propagandist pentru o mișcare politică sau sindicală.
6. (antonim) pasivist.

adaptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.

adhocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ad-hoc + -craţie)

1. (în sociologia și viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifico-tehnică.

afilia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affilier, lat. affiliare)

1. refl. a se alătura unei organizații, instituții etc. de același fel, subordonându-i-se.
2. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare.