Dictionar

orgie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. orgie; lat., gr. orgia)

1. (antichitate) sărbătoare dedicată lui Dionysos la greci, sau Bacchus la romani; bacanală.
2. petrecere la care desfrânarea sexuală în grup se adaugă la excesul de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț.
3. (fam.) consum excesiv de ceva; supraabundență, profuziune.
 

bacanal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bacchanal/e/, lat. bacchanalia)

1. adj. de bacanală.
2. (fig.) orgiastic.
3. s. f. sărbătoare cu muzică și dansuri, la romani, în cinstea zeului Bacus.
4. (fig.) petrecere zgomotoasă; orgie.
5. piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat, cu o factură acordică și sonoritate amplă.
 

orgiac, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orgiaque)

1. cu caracter de orgie; orgiastic; simpotic.
2. (antichitate) care se referă la orgiile sau sărbătorile lui Bacchus.
 

Saturnalii

Parte de vorbire:  s. f. pl.  
Etimologie: (lat. Saturnalia, fr. Saturuales)

1. sărbători închinate zeului Saturn, cu prilejul terminării muncilor agricole, caracterizate prin bucurie și libertate absolută, când sclavii se considerau egali cu stăpânii lor.
2. (sg.) dans cu caracter obscen cu ocazia acestor sărbători; (p. ext.) dans zgomotos.
3. petrecere desfrânată, orgie.
 

simpotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. gr. συμπόσιον „banchet, festin”)

1. cu caracter de orgie; orgiac.