Dictionar

orgoliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. orgoglio)

1. mândrie exagerată; vanitate, trufie.
 

altier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. altier)

1. care arată un orgoliu nemăsurat și disprețuitor; semeț, îngâmfat.
 

hybris

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (gr. hybris)

1. mândrie nemăsurată, supraapreciere a forțelor și libertății individului în confruntare cu destinul, în tragedia antică grecească.
2. termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii.
3. sentiment de orgoliu care duce la exces.
 

orgolios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. orgoglioso)

1. plin de orgoliu; vanitos, mândru, trufaș.
 

paranoia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paranoïa, gr. paranoia, nebunie)

1. boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate și orgoliu exagerat, neîncredere, falsitate a judecății.
 

superbie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. superbia)

1. orgoliu, îngâmfare, trufie; mândrie.
 

umilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. humilité, lat. humilitas)

1. virtute care ne dă sentimentul slăbiciunii noastre, care reprimă în noi mișcările mândriei; umilință.
2. sentiment de respect profund față de cineva sau de ceva; deferență.
3. caracter a ceea ce are puțină importanță, puțină amploare, puțină strălucire; modestie.
4. (antonim) aroganță, orgoliu.