orienta
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. orienter)
Etimologie: (fr. orienter)
1. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte.
2. (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme.
3. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale.
4. a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul.
5. (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct.