Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. orientalia)
1. cunoştinţele referitoare la popoarele şi culturile din Orient.
2. secţie într-o bibliotecă, într-un muzeu cu piese reprezentând aceste culturi.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (cf. lat. orientalis)
1. care aparține estului Europei sau Asiei; specific estului Europei sau Asiei; referitor la estul Europei sau la Asia; oriental.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orientalisme)
1. ceea ce caracterizează pe orientali; felul de viaţă, caracterul, moravurile orientalilor.
2. gust pentru lucrurile din Orient.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. orientaliste)
1. specialist în orientalistică.
2. specialist în limbi și civilizații orientale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Orientalistik)
1. grup de discipline care studiază istoria, limbile şi cultura popoarelor orientale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. orientaliser)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. égyptologie)
1. ramură a orientalisticii care studiază istoria şi cultura Egiptului antic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. indianologist)
1. orientalist specialist în cultura indiană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hief)
1. repaus absolut, în mijlocul zilei, la orientali.
2. stare de beatitudine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orientalisme)
1. ceea ce caracterizează pe orientali; felul de viaţă, caracterul, moravurile orientalilor.
2. gust pentru lucrurile din Orient.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. orientaliste)
1. specialist în orientalistică.
2. specialist în limbi și civilizații orientale.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT orientalis
4. DE orientalisch; östlich; morgenländisch
6. HU keleti; orientális; napkeleti