Rezultate principale (Orientare;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (orienta)
1. acţiunea de a (se) orienta; orientaţie. (p. ext.) tendinţă, înclinare, convingere, concepţie.
Rezultate secundare (Orientare;):
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + orientare)
1. capacitate a individului de a se orienta pe plan social, politic, cultural etc. potrivit disponibilităţilor şi intereselor sale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezorienta)
1. acţiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacităţii individului de a-şi reprezenta situaţia în timp şi spaţiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalţi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. adamisme)
1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creştinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferinţa pentru elementul biologic primitiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérotaxie)
1. mişcare de orientare a microorganismelor din apă în funcţie de repartizarea oxigenului.
Parte de vorbire: sufix
Origine: (grec. agoge „conducere, transportare”)
1. „conducere, îndrumare, orientare, educare”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrarianisme)
1. orientare în gândirea economică care acordă prioritate dezvoltării agriculturii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amorphisme)
1. stare a organismelor care, prin degenerescenţă, şi-au pierdut forma specifică.
2. lipsă de orientare a complexelor macromoleculare.