Dictionar

director 1, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. directeur, lat. director, /III/ după fr. directrice)

1. adj. care dirijează, care orientează, care trasează direcții.
2. roți ~oare = roți care permit conducerea unui vehicul.
3. plan ~ = hartă la scară mică, care servește la pregătirea operațiilor militare.
4. s. n. element constructiv pentru mărirea directivității unui sistem de antene.
5. s. f. (mat.) curbă pe care se sprijină generatoarele rectilinii ale unei suprafețe conice sau cilindrice.
6. (la conice) polara unuia dintre focare.
 

direcțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. directionnel)

1. care orientează, care arată direcția; care servește la dirijarea unei mișcări sau la indicarea unei direcții.
2. (despre radio) care emite pe un fascicul puțin divergent; directiv.
3. se spune despre o antenă care emite sau recepționează unde într-o singură direcție.
4. antenă ~ă = antenă de emisie sau recepție dotată cu directivitate.
5. (despre galerii de mină) care este săpat în lungul direcției straturilor.
 

fototrop, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. phototrop)

1. fototropic.
2. (despre organisme) care se orientează în direcția sursei de lumină.
 

idealist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. idéaliste)

1. I. care aparține idealismului; privitor la idealism; idealistic.
2. care își orientează gândul, acțiunea, viața, după un ideal; idealistic.
3. (depr.) care trăiește din himere, iluzii, fără să țină cont de realitate; idealistic.
4. II. adept, susținător al idealismului.
5. persoană care aspiră spre un ideal.
6. (depr.) persoană) lipsită de simțul realității sau de simț practic.
7. (antonime) materialist, realist.
 

orientativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (orienta + -/t/iv)

1. care orientează; informativ.
 

orientator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (orienta + -tor)

1. care indică direcția, care orientează.
2. (var.) (înv., reg.) orientător.