Dictionar

origine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. origo, -ginis, fr. origine)

1. început, proveniență; izvor, obârșie.
2. apartenență prin naștere la o anumită familie, la un grup social, o națiune etc.
3. etimologie (a unui cuvânt).
4. (mat.) punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte.
 

origine

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT origo
2. FR origine
3. EN origin
4. DE Ursprung; Entstehung; Abstammung; Herkunft
5. RU происхождение
6. HU eredet, keletkezés, származás
 

ab origine

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (lat. ab origine)

1. de la origine.
 

ab origine

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (lat. ab origine)

1. de la origine.
 

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea și sensul segmentului cuprins între originea axei și un punct dat, determinând poziția acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
 

acaustobiolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acaustobiolite)

1. (geol.) rocă sedimentară de origine organică care nu arde (necombustibilă).
 

aerogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérogène)

1. produs prin intermediul aerului atmosferic.
2. de origine respiratorie.
3. (despre bacterii) care descompune substanțe solide sau lichide în suprafețe gazoase.
 

afgan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
 

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).