Dictionar

Rezultate secundare (Ornamentat,):

Ornamentat; împodobit

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT odornatus; sculpturatus

2. FR orné; sculpté; decoré; ornementé

3. EN ornate; adornate; ornamented; sculptured; adorned; decorate

4. DE skulpturiert; verziert; geschmückt

5. RU скульптурпровaнный; орнaментировaнный; укрaщенный; нaряженный

6. HU díszített, ékesített


Ornamentaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ornementation)

1. arta, tehnica ornamentării.

2. ansamblu ornamental.


Acteonela

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. actaeonella)

1. gasteropod fosil cu cochilie globulară, fără ornamentaţii.


Alabastru

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. alabastro, lat. alabastrum)

1. ghips, cu aspect de marmură, din care se fac obiecte de artă şi ornamentaţii.

2. (pex.) obiecte din alabastru.

3. (bot.) boboc sau mugure floral.


Arabesc

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arabesque)

1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.

2. motiv decorativ ornamental din diverse combinaţii de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.

3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.

4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul şi braţul liber spre orizontală.

5. ornament muzical.

6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.


Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.


Barochism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. barocchismo, fr. baroquisme)

1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.


Bizantin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. byzantin, lat. bysantinus)

1. propriu Bizanţului sau Imperiului Bizantin.

2. artă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafeţelor şi liniilor curbe în arhitectură şi printr-o varietate de culori în ornamentaţie.

3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.