Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ornementation)
1. arta, tehnica ornamentării.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. barocchismo, fr. baroquisme)
1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. byzantin, lat. bysantinus)
1. propriu Bizanţului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafeţelor şi liniilor curbe în arhitectură şi printr-o varietate de culori în ornamentaţie.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byzantinisme)
1. caracter, influenţă bizantină (în arhitectură, ornamentaţie).
2. stil specific culturii şi artei, modului de viaţă şi mentalităţii din Imperiul Bizantin; mod de a acţiona prin corupţie, dezordine (politică) şi intrigă.
3. predilecţie pentru disputele subtile şi inutile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. broderie)
1. artă a decorării unei ţesături cu motive ornamentale cusute în relief cu fire din diferite materiale; compoziţia ornamentală însăşi.
2. (p. ext.) ornamentaţie fină.
3. (muz.) ornament melodic realizat prin alternarea unei note dintr-un acord cu cea superioară sau inferioară, depărtată cu un (semi)ton.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collage)
1. legătură permanentă nematrimonială; concubinaj.
2. procedeu de execuţie a unor lucrări de pictură sau de ornamentaţie prin lipirea laolaltă a diferite materiale ori elemente eterogene.
4. spectacol de teatru din diferite fragmente.
5. operaţie de încorporare în anumite mase alimentare a unor substanţe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décor)
1. ansamblu de obiecte (panouri, mobilier etc.) pentru a crea cadrul în care se desfăşoară un spectacol, un balet, un film.
2. (fig.) cadru, ambianţă; peisaj, tablou.
3. podoabă, ornament; ornamentaţie.