Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu stareţul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
4. prior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autocéphalie)
1. independenţă a unei biserici ortodoxe naţionale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)
1. titlu dat unor înalți demnitari din Imperiul Roman de Răsărit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. în locul împăratului de la Constantinopol.
2. căpetenie a unei biserici ortodoxe autonome.
3. organ bisericesc de inspecție pentru mănăstirile care aparțin de o eparhie ortodoxă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (grec + oriental)
1. care aparţine confesiunii ortodoxe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)
1. I. care aparţine religiei creştine răsăritene.
2. care se conformează, care respectă doctrina considerată adevărată și predată oficial de fiecare dintre religii.
3. conform cu principiile tradiţionale ale unei doctrine sau concepţii.
4. II. adept al ortodoxiei.
5. membru al unei Biserici Ortodoxe.
6. (antonime) heterodox, neortodox.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)
1. (creștinism) una dintre cele trei mari confesiuni ale creștinismului; religia, biserica ortodoxă.
2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism.
3. caracter ortodox (într-o chestiune non-religioasă).