Dictionar

dieceză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. diocèse)

1. (Imperiul Roman) circumscripție administrativă, reprezentând o subdiviziune a unei prefecturi, condusă de un vicar.
2. (religie) circumscripție ecleziastică plasată sub jurisdicția unui episcop rezidențial sau a unui arhiepiscop; eparhie ortodoxă; dioceză.
 

eterodoxie/heterodoxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hétérodoxie)

1. concepție care se abate de la doctrina oficială (ortodoxă) a bisericii; credință contrară unei dogme.
 

exarh

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)

1. titlu dat unor înalți demnitari din Imperiul Roman de Răsărit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. în locul împăratului de la Constantinopol.
2. căpetenie a unei biserici ortodoxe autonome.
3. organ bisericesc de inspecție pentru mănăstirile care aparțin de o eparhie ortodoxă.
 

gândirist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: („Gândirea“ + -ist)

1. I. referitor la gândirism, curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale secolului XX.
2. care aparține sau este specific gândirismului.
3. II. adept al gândirismului.
 

mesă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. messa, fr. messe, germ. Messe)

1. sacrificiu al corpului și sângelui lui Cristos, conceput de teologia catolică și ortodoxă ca reînnoit de preot în altar; liturghie.
 

ortodoxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)

1. (creștinism) una dintre cele trei mari confesiuni ale creștinismului; religia, biserica ortodoxă.
2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism.
3. caracter ortodox (într-o chestiune non-religioasă).